
Viața unui bărbat în vârstă de 49 de ani a fost salvată datorită unui transplant hepatic realizat cu succes de echipa Spitalului Clinic Republican "Timofei Moșneaga" din Capitală. Pacientul, originar din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, suferea de ciroză hepatică în stadiu terminal, asociată cu hepatită virală și hepatocarcinom, iar transplantul de ficat a reprezentat singura sa șansă de supraviețuire.
Operația a avut loc la începutul lunii iunie și a fost coordonată de prof. Adrian Hotineanu, șeful Catedrei de Chirurgie Nr. 2, care a precizat că intervenția a durat aproximativ 4 ore. Grefa hepatică a fost prelevată de la un donator aflat în moarte cerebrală, în cadrul unei intervenții de prelevare multiorgan, realizată în colaborare cu echipele de la Spitalul Clinic Republican și Institutul de Medicină Urgentă. Aceasta reprezintă cea de-a doua prelevare multiorgan realizată în acest an.
După intervenție, pacientul a evoluat favorabil și a fost externat deja în stare satisfăcătoare, revenind acasă pentru recuperare.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ