VIDEO Oamenii îşi iau adio de la maestrul Eugen Doga: Sicriul cu trupul compozitorului a fost depus la Biserica "Sfânta Teodora de la Sihla"

04 iunie 2025, 18:10
Embed:

Sicriul cu trupul neînsuflețit al maestrului Eugen Doga a fost depus miercuri seara la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla din Capitală. La slujba de priveghi participă familia compozitorului, dar și admiratori, colegi și apropiați ai artistului, veniți să-i aducă un ultim omagiu. 

"Mă simt de parcă am pierdutl tatăl, Eugen Doga a fost ca un mentor, ca un tată, m-a susţinut în cariera mea. Când am ieşit azi din casă, am ieşit cu mare tristeţe, în loc să ducem florile pentru un concert, le aducem la biserică", a spus Vitalie Advahov, acordeonistul orchestrei Fraţilor Advahov. 

"Nu vor fi uşile închise pentru doritorii de a-şi lua rămas bun pentru că omul acesta a fost cu sufletul deschis la toate timpurile, iar noi la rândul nostru trebuie să fim şi rămânem la fel pentru el. Această relaţie interactivă ne uneşte pe noi cu cerul şi cu semenii noştri prin intermeidul maestrului Eugen Doga", a menţionat preotul paroh al Catedralei Sfînta Teodora de la Sihla din Chișinău, Ioan Ciuntu.

Renumitul compozitor Eugen Doga s-a stins din viaţă marţi, 3 iunie, la vârsta de 88 de ani. 

Funeraliile maestrului vor avea loc joi, la Palatul Național "Nicolae Sulac", la ora 10:00.

La ora 12:00 se va desfășura un miting de doliu. La ora 13:00, cortegiul funerar se va îndrepta către Cimitirul Central, unde va avea loc procesiunea de înmormântare.

În ziua înmormântării compozitorului lui Eugen Doga va fi decretat doliu național.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Ultima oră

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo