
Echipa de pompieri din Republica Moldova, detașată în Grecia în cadrul misiunii de combatere a incendiilor, a continuat pentru a doua zi consecutiv intervențiile în zona industrială din regiunea Patras, unde flăcările, amplificate de vântul puternic, au cuprins suprafețe întinse, afectând localități și obiective industriale aflate la zeci de kilometri distanță.
În ultimele 24 de ore, salvatorii moldoveni au acționat în mai multe puncte critice, inclusiv pe timp de noapte, contribuind la protejarea locuințelor, clădirilor industriale și depozitelor. De asemenea, aceștia au asigurat paza antiincendiară în apropierea bazei de operații și au stins focarele apărute în zonă.
De la începutul misiunii, pompierii moldoveni au participat la peste 15 intervenții de sprijin și lichidare a incendiilor forestiere, sub coordonarea autorităților elene. Acțiunile lor au vizat protejarea zonelor locuite, evacuarea persoanelor aflate în pericol, oprirea extinderii focarelor, alimentarea cu apă a autospecialelor grecești și crearea liniilor de protecție între zonele afectate și cele sigure.
Participarea contingentului moldovean contribuie semnificativ la eforturile internaționale de combatere a incendiilor și întărește colaborarea între echipele de intervenție.
Reamintim că, în perioada 15 iulie – 15 august 2025, un contingent format din 44 de pompieri moldoveni, cu 8 autospeciale, participă la misiunea de protecție civilă a Uniunii Europene în Grecia, alături de echipe din Austria, Cehia, Franța, România și Bulgaria.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ