VIDEO Premierul Alexandru Munteanu, despre împrumutul de 170 de milioane de dolari ratat de Republica Moldova de la FMI: "Avem suficienți bani"

23 decembrie 2025, 10:14
Embed:

Premierul Alexandru Munteanu respinge afirmațiile potrivit cărora Republica Moldova nu ar fi primit tranșa de aproximativ 170 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional (FMI) din cauza unor probleme în sistemul de justiție. Șeful Guvernului susține că neacordarea finanțării este legată de expirarea programului cu FMI. Potrivit prim-ministrului, țara nu se confruntă în prezent cu o criză macroeconomică, iar autoritățile nu au o nevoie urgentă de finanțare din partea FMI.

"-Din cauza unor condiţii subiective, Fondul, practic nu şi-a organizat misiunile în Republica Moldova şi programul a expirat.

-Republica Moldova are nevoie de FMI?

-Mesajul FMI a fost că avem suficienţi bani, noi nu avem nevoie de FMI fiindcă FMI vine în situații de urgență, de crize macroeconomice și, practic, e precursor la restul programelor cu care vin donatorii bilaterali și multilaterali", a declarat oficialul.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii "În Context" de la postul public de televiziune. În aceeași emisiune, premierul a afirmat că economia Republicii Moldova a început să se redreseze după o perioadă dificilă, iar datele recente indică un trend ascendent:

"În sfârșit, avem noutăți bune. Spre sfârșitul anului, economia a început să crească. Nu este o creștere spectaculoasă, dar este o creștere. FMI și-a revizuit prognoza macroeconomică și estimează o creștere de 2,3%. Procesul a pornit și suntem siguri că această creștere va continua și anul viitor", a mai spus Alexandru Munteanu.

Amintim că Republica Moldova a ratat o tranșă de aproximativ 170 de milioane de dolari din partea FMI, care urma să fie transferată până la sfârșitul lunii octombrie. Potrivit FMI, finanțarea nu a fost acordată din cauza nerespectării angajamentelor asumate de Guvernul anterior, inclusiv în domeniul combaterii corupției, precum și din cauza capacităților limitate de gestionare a finanțelor publice. Această poziție a FMI a fost reiterată și pe 17 decembrie, la finalul vizitei misiunii instituției la Chișinău.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo