VIDEO Reacţia lui Ceban după ce poliţia i-a solicitat să nu autorizeze un protest organizat de Şor: "Primăria nu are treabă cu autorizarea evenimentelor politice"

12 august 2025, 17:34
Embed:

 Primarul Capitalei, Ion Ceban, a reacționat astăzi în urma solicitării Inspectoratului Național de Investigații (INI), care i-a cerut să nu autorizeze un protest organizat de Ilan Șor în Chişinău. Într-un mesaj public, Ion Ceban a subliniat că apelul adresat lui personal este nejustificat, precizând că instituția pe care o conduce nu are competențele necesare pentru a bloca astfel de manifestații.

"Am văzut apelul adresat mie personal. Știu foarte bine că nu avem astfel de competențe, particip la toate ședințele și cunosc în detaliu cum se desfășoară acest proces. Apelul poliției este, de fapt, scris în laboratorul de PR și campanie al Partidului Acțiune și Solidaritate, la fel cum sunt scrise multe altele. Nu ne pasați nouă responsabilitățile noastre, aveți un întreg Consiliu Suprem de Securitate, luați deciziile și asumați-le. Poliția, în mod normal, trebuie să se asigure că traficul este decongestionat, să prindă bandiții, să mențină ordinea în curțile blocurilor de locuit, dar nu să se ocupe de politică în numele unui partid", a transmis primarul. 

Precizăm că INI, într-un mesaj transmis marți, a motivat solicitarea către Primăria Chișinău prin faptul că protestul organizat de Ilan Șor ar fi finanțat prin plata directă a participanților și constituie un demers ilegal care încalcă legislația și ordinea publică.

Potrivit INI, această acțiune nu reprezintă o manifestație pașnică, ci "o etapă deliberată în destabilizarea social-politică a Republicii Moldova", calificând-o drept un"instrument de influență criminală".

 

Poliția a avertizat că, în cazul autorizării protestului, instituția Primăriei Chișinău ar deveni complice la activitățile ilegale conduse de Ilan Șor, iar responsabilitatea pentru orice consecințe negative ce ar putea apărea va reveni exclusiv conducerii municipale.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo