Aproximativ 150 de percheziții au fost efectuate în noapte de 22 spre 23 aprilie într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor politice.
Anunțul a fost făcut de șeful Poliției Naționale Viorel Cernăuțeanu și procurorul- șef interimar al PCCOCS, Victor Furtună, în cadrul unei conferințe de presă.
Oamenii legii susțin că pasagerii opriți pe Aeroportul din Chișinău urmau să introducă ilegal în țară o sumă totală de peste 20 de milioane de lei. Banii ar fi fost împărțiți astfel, încât fiecare să aibă nu mai mult de 10 mii de euro.
”În cadrul perchezițiilor au fost ridicate 62 mii ruble, 3070 euro, 1,1 milioane dolari. La fel au fost ridicate 128 telefoane mobile”, a declarat Victor Furtună.
Potrivit informațiilor, persoanele percheziționate se întorceau de la Moscova, Rusia, acolo unde au participat la evenimentul de creare a Blocului „Victorie” de către partide afiliate lui Ilan Șor.
”Persoanele care asigurau transportarea banilor beneficiau de recompensă de la 300 la 500 de euro”, a precizat Viorel Cernăuțeanu.