VIDEO Trei avioane ucrainene au aterizat la Mărculeşti. Precizările Autorității Aeronautice Civile

14 august 2025, 13:19
Embed:

Trei avioane din Ucraina s-au îndreptat, pe 13 august, spre Aeroportul Mărculești pentru lucrări de mentenanță. "Aceste zboruri sunt autorizate și sunt coordonate prin canale diplomatice", spun, pentru AGORA, reprezentanții Autorității Aeronautice Civile (AAC).

Pe 13 august, pe rețelele de socializare, locuitorii din Bălți au publicat videoclipuri în care sunt surprinse câteva avioane care se îndreptau spre Aeroportul Mărculești.

Potrivit AAC, este vorba despre trei aeronave din Ucraina. Acestea au aterizat la Aeroportul Mărculești pentru efectuarea lucrărilor de mentenanță

"Ele fac parte din categoria avioanelor căutare-salvare. Aceste zboruri sunt autorizate și coordonate prin canale diplomatice, la nivel de Guvern.

Reprezentanții ACC menționează că aceste zboruri nu reprezintă niciun pericol pentru locuitorii țării.

 

Mai mult, anterior, au mai fost emise autorizații pentru aeronave străine care au aterizat la Mărculești pentru lucrări de mentenanță, pentru că "organizația de întreținere e acolo", subliniază AAC.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo