
Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM),s-a prezentat miercuri, 3 decembrie, la o nouă ședință de judecată în dosarul "Frauda bancară". În cadrul ședinței, instanța a admis doar 27 dintre cei peste 160 de martori solicitați de avocații lui Plahotniuc. Printre martorii acceptați se numără fostul guvernator al Băncii Naționale (BNM),Dorin Drăguțanu, ex viceguvernatorul BNM, Emma Tăbârță, ex-premierul Iurie Leancă, fostul președinte al Parlamentului Andrian Candu, precum și deputații Sergiu Sîrbu, Oleg Reidman, Vladimir Andronachi, Marian Lupu, dar și alții.
Avocatul lui Plahotniuc, Lucian Rogac, a criticat decizia instanței, afirmând că dosarul este tratat "în mod discriminatoriu", iar "partea acuzării este favorizată în cadrul procesului". Acesta a cerut un termen suplimentar pentru citarea martorilor, însă președintele completului de judecată a insistat să se treacă la examinarea probelor apărării.
Întrebat de presă cum pledează în fața instanței, Plahotniuc a precizat că și-a exprimat poziția în ședința precedentă, când s-a declarat nevinovat, și a adăugat că este dispus să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, dacă instanța îi va permite acest lucru.
Precizăm că marți, 2 decembrie, Plahotniuc a declarat în sala de judecată că dorește "clarificarea completă" a dosarului și a acuzat procurorii că ar fi selectat martorii „în mod selectiv", evitându-i pe cei "mai importanți". El a mai menționat că, înainte de intrarea în politică, a activat în mediul de afaceri și că anumite companii i-ar fi fost atribuite eronat în dosar.
"Sunt un om care mă declar nevinovat. Sunt aici pentru a mă apăra și pentru a face lumină în frauda bancară. N-am venit să cer favoruri, cer o șansă de a-mi demonstra nevinovăția. Avocații au înaintat o listă de 58 de martori în absența mea, pentru că eu mă ocupam cu altceva. După examinarea volumelor, a apărut necesitatea de a suplimenta lista cu probe și persoane noi", a declarat Plahotniuc în fața magistraților.
Fostul lider al PDM a fost adus în Republica Moldova pe 25 septembrie 2025, după ce a fost reținut în Grecia pe 22 iulie și a solicitat extrădarea în ţară. La scurt timp după plasarea în arest, procurorii i-au comunicat acuzațiile și rechizitoriul în dosarul examinat.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ