Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță, în premieră, introducerea prețurilor diferențiate în funcție de orele de consum pentru energia electrică. Măsura se aplică în raport cu furnizorii "Premier Energy" și "Furnizarea Energiei Electrice Nord" și va intra în vigoare începând cu 20 ianuarie 2025, fiind valabilă doar pentru consumatorii care dețin contoare cu înregistrare pe intervale orare .
"ANRE subliniază că aplicarea acestui sistem este un drept, nu o obligație. Fiecare consumator care dispune de un contor cu înregistrare pe intervale orare poate decide dacă dorește să beneficieze de prețurile diferențiate. Această măsură vine în sprijinul celor care doresc să-și gestioneze mai eficient consumul de energie și să reducă impactul facturilor lunare. Cei interesați sunt îndemnați să contacteze furnizorul lor de energie pentru detalii privind implementarea noului sistem.
Cum funcționează prețurile diferențiate?
Noile prețuri reglementate aprobate de ANRE stabilesc două intervale de tarifare:
Orele de vârf (7:00 – 23:00) – preț care reflectă costurile de procurare a energiei în orele de vârf
Orele de consum redus (23:00 – 7:00) – preț mai mic, care reflectă costurile de procurare a energiei în perioada golului de sarcina de noapte
Prețurile diferențiate în funcție de orele de consum sunt deja aplicate în numeroase state europene și reprezintă o soluție eficientă pentru o gestionare mai echilibrată a consumului energetic", mai anunţă ANRE.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ