Zelenski despre noile amenințări nucleare ale lui Putin: „Dacă iubește viața, trebuie să îi fie frică să folosească arma nucleară”

29 septembrie 2024, 20:07

Președintele Vladimir Zelenski a comentat ultimele amenințări nucleare ale liderului rus Vladimir Putin, spunând că liderul de la Kremlin își iubește viața, dar nimeni nu știe ce se întâmplă în capul său, potrivit Digi24.ro.

„Nimeni nu știe ce este cu adevărat în capul lui (Putin). El ar putea folosi (arme) nucleare asupra oricărei țări în orice moment. Sau nu. Nu sunt sigur că o va face. Vă împărtășesc ceea ce cred eu. Dar eu nu sunt Putin, slavă Domnului. Nu pot să știu exact.”, scrie Ukrainska Pravda despre un interviu pe care președintele Ucrainei l-a susținut la Fox News.

În cuvintele sale, Putin își iubește viața, modul său de viață și felul în care controlează viața celorlalți, a explicat Zelenski. „Îmi pot da seama de asta. Și de aceea cred că trebuie să îi fie frică să folosească arme nucleare”, a spus președintele.

Pe 25 septembrie, Putin a anunțat că Rusia va extinde condițiile în care este pregătită să utilizeze arme nucleare. În replică, UE a declarat că noile amenințări ale lui Putin de a utiliza arme nucleare împotriva statelor care nu dețin arme nucleare reprezintă o dovadă suplimentară a comportamentului său iresponsabil și nu vor schimba poziția UE de a continua să sprijine Ucraina.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care își va părăsi postul la sfârșitul lunii septembrie, și-a exprimat scepticismul cu privire la amenințările lui Putin, în contextul discuțiilor privind posibilitatea de a permite Ucrainei să lanseze lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei.

La 24 septembrie, președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că Ucraina deține dovezi ale intențiilor Rusiei de a lovi trei centrale nucleare înainte de iarnă.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Breaking News
News alert
Ultima oră

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo