101 drone ucrainene deasupra teritoriului Rusiei au fost doborâte vineri noapte. Anunţul vine de la ministrul rus al Apărării

21 septembrie 2024, 12:49

Ministerul rus al Apărării a anunţat, sâmbătă, că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Rusiei, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă, relatează Agerpres.ro cu referire la AFP.

"O sută una de drone ucrainene cu aripă fixă au fost interceptate şi distruse de sistemele de apărare aeriană în funcţiune", a transmis ministerul pe Telegram.

Cincizeci şi trei de drone au fost doborâte deasupra regiunii vestice Briansk, unde guvernatorul a declarat că nu există pagube sau victime.

Alte 18 drone au fost doborâte în Krasnodar (sud-vest). Potrivit guvernatorului Veniamin Kondratiev, resturile unei drone "au provocat un incendiu care s-a propagat la obiective explozive" în districtul Tihoreţki, unde s-a dispus evacuarea unor locuitori, însă nu a fost semnalată nicio victimă.

Moscova a anunţat recent că armata sa interceptează aproape zilnic drone lansate de Kiev ca represalii la ofensiva rusă declanşată în Ucraina în februarie 2022, adaugă AFP. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo