1200 de euro pentru cârnați și brânză: Cum au fost înșelați doi turiști

02 septembrie 2024, 15:06

Un cuplu a plătit aproape 1.200 de euro pentru patru kilograme de mezeluri şi brânzeturi de la un vânzător ambulant în Sardinia.

Turiștii au făcut plata cu cardul și pe moment nu și-au dat seama ce sumă exagerat de mare au pierdut, scrie Adevărul.ro.

Când au verificat contul, au constatat că dăduseră o avere pe produse, așa că au mers la ambulant să regleze problema. În zadar, pentru că acesta dispăruse.

Potrivit presei locale, cuplul, aflat în vacanță în Murta Maria, a fost atras de oferta unui vânzător ambulant neautorizat. Aceștia au ales câteva bucăți de brânză pecorino, o felie de coppa și cârnați, produse tipice regiunii. După ce bărbatul a pus produsele în mașină, femeia, care suferă de deficiențe de vedere, a efectuat plata cu cardul de debit. Cu toate acestea, cuplul nu a primit o chitanță fiscală, ci doar un bon emis de terminalul POS, care conținea numele, prenumele, firma și adresa vânzătorului, un bărbat din Budduso, o localitate din zona Sassari renumită pentru piețele sale de produse tradiționale.

După ce și-au dat seama de suma exagerată pe care o plătiseră, cei doi turiști au încercat să-l găsească pe vânzător, însă fără succes. În urma incidentului, aceștia au depus o plângere la Guardia di Finanza pentru vânzare fără chitanță și au raportat cazul carabinierilor din Buddusò.
Cu toate acestea, până în prezent, autoritățile nu au luat măsuri.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo