15 ani de la protestele din aprilie 2009

07 aprilie 2024, 09:04

În dimineața zilei de 6 aprilie 2009, Comisia Electorală Centrală a anunțat rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare: PCRM – 49,94% din voturi (60 de mandate),PL – 12,82% din voturi (16 mandate),PLDM – 12,27% din voturi (14 mandate),Alianța Moldova Noastră – 9,83% din voturi (11 mandate).

Rezultatele au stârnit un val de nemulțumiri pe rețelele sociale, unde au apărut mesaje de protest care contestau vehement rezultatele alegerilor: „6 aprilie – Zi de doliu național. Dacă nu ai votat pentru PCRM – ia o lumânare și ieși în stradă!!! Ne vedem la orele 18.00, la Ștefan cel Mare!”, era cel mai vizualizat mesaj.

Spre seară, câteva mii de persoane au protestat pașnic la monumentul lui Ștefan cel Mare, apoi în Piața Marii Adunări Naționale. Protestatarii acuzau fraudarea alegerilor și cereau alegeri noi. În noaptea de 6 spre 7 aprilie pe rețelele sociale apare un nou mesaj: „Tinerii declară ziua de 7 aprilie – zi de doliu național în Republica Moldova. Dacă nu ai votat pentru PCRM – ia o lumânare și ieși în stradă, ora 10.00, la Ștefan cel Mare”.

Pe 7 aprilie, în jurul orei 10.00, în PMAN deja erau prezenți mii de protestatari, majoritatea fiind tineri. Din diferite direcții soseau grupuri de persoane care sporeau numărul participanților. Într-un moment, miile de participanți s-au îndreptat spre Președinție și Parlament. La protest au venit și politicienii de opoziție.

Au urmat violențe, incendierea Parlamentului și a Președinției - au fost incendiată arhiva Parlamentului, actele constitutive ale Republicii Moldova, Declarația de Independență și Constituția țării.

Poliția a reținut circa 200 de cetățeni, iar mulți din ei au fost maltratați în comisariatele din Chișinău. În urma loviturilor primite de la polițiști în PMAN, a decedat tânărul Valeriu Boboc.

În urma acestor evenimente, președintele Vladimir Voronin a solicitat să fie renumărate voturile integral. Rezultatele renumărării nu s-au soldat cu vreo schimbare, comuniștii având în continuare asigurate 60 din cele 101 de locuri din Legislativ.

Criza politică a provocat alegeri parlamentare anticipate. În urma scrutinului din 29 iulie 2009, la putere a ajuns Alianța pentru Integrare Europeană formată din Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat, Partidul Liberal și Alianța Moldova Noastră.

În octombrie 2009, Parlamentul a creat o Comisie de anchetă pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie, dar și azi cetățenii nu au un răspuns clar cine se face vinovat.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo