
Un nou val de atacuri iraniene asupra Israelului, desfăşurat în noaptea de sâmbătă spre duminică, a dus la internarea a 86 de persoane, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătăţii din Israel, citat de Reuters.
Dintre cei internaţi, două persoane au fost rănite moderat, 77 au suferit răni uşoare, iar patru prezintă simptome severe de anxietate. Alte trei persoane sunt în curs de evaluare medicală, conform actualizării oficiale de duminică.
De la începutul atacurilor iraniene – lansate ca represalii după ofensiva militară israeliană din 13 iunie – un total de 2.835 israelieni au fost internaţi: 23 cu răni grave, 107 răniţi moderat, 2.555 uşor şi 119 cu tulburări de anxietate.
Autorităţile locale din Tel Aviv au confirmat că aproximativ 20 de persoane au fost rănite uşor după ce o rachetă iraniană a lovit o zonă rezidenţială din cartierul Ramat Aviv.
Echipele de intervenţie caută în continuare fragmente de rachete şi verifică molozul pentru a se asigura că nu sunt persoane prinse sub dărâmături. De asemenea, autorităţile au anunţat că aşteaptă apeluri din partea familiilor care nu au reuşit să ia legătura cu cei apropiaţi care locuiesc în zonă.
Cartierul vizat de atac se află în apropierea unui centru comercial şi a unei şcoli, au precizat oficialii israelieni.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ