A ajutat-o sǎ evadeze din penitenciar din milǎ, iar acum acesta a fost condamnat. Ce a declarat în timpul procesului

20 octombrie 2025, 13:06

Un fost ofițer, angajat la Penitenciarul nr. 13 Chișinău, a fost condamnat la trei ani de detenție, o parte din pedeapsă fiind suspendată condiționat, dupǎ ce a ajutat sǎ evadeze o deținutǎ din Ucraina. Sentința emisă recent de Judecătoria Chișinău.

De asemenea, instanța a mai decis ca acesta nu va mai putea exercita activități în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) timp de patru ani.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, în luna aprilie a acestui an, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, ofițerul, în vârstă de 24 de ani, a transmis unei deținute, cetățeană a Ucrainei, un telefon cu cartelă SIM. Iar două luni mai târziu, a ajutat-o să evadeze din penitenciar, transmițându-i bani și actul de identitate ucrainean, pe care l-a sustras din dosar.

În timpul procesului, tânărul și-a recunoscut faptele, motivându-le prin „milă” față de persoana respectivă.

Fostul angajat al Penitenciarului nr. 13 Chișinău urmează să execute doi ani de detenție, iar cealaltă parte de pedeapsă a fost suspendată, cu o perioadă de probă de un an.

Amintim cǎ, în luna iunie, deținută de 23 de ani, originară din Ucraina, a evadat din Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Fugara a deteriorat gratiile de la geamul încăperii blocului administrativ, unde era antrenata în muncă, potrivit Administrației Națională a Penitenciarelor.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo