
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost condamnat la șapte ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, după ce și-a abuzat sexual fiica vitregă. Potrivit materialelor din dosar, cazul a avut loc la domiciliul inculpatului, în aprilie 2019, când victima avea 17 ani.
"Până atunci, minora locuia împreună cu sora sa mai mare în locuința mamei, care era plecată temporar peste hotare. Locuința se afla în aceeași localitate în care domicilia și tatăl vitreg. Inculpatul avea o relație de concubinaj cu mama minorei, relație din care aveau și copii comuni.
La un moment dat, minora a fost chemată la domiciliul inculpatului pentru a avea grijă de copiii acestuia, întrucât el urma să plece într-o altă localitate pentru a rezolva o problemă personală. Aceasta a acceptat și s-a deplasat la domiciliul bărbatului.
În dimineața zilei de 11 aprilie, în timp ce dormea, minora a fost trezită de acțiunile tatălui vitreg, care ulterior a întreținut cu ea un raport sexual forțat. Victima a încercat să opună rezistență, însă tatăl vitreg a imobilizat-o, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra.
După incident, tatăl vitreg a părăsit locuința, iar minora a rămas în stare de șoc. În aceeași seară, aceasta i-a povestit surorii sale și unei prietene apropiate despre cele întâmplate, iar sora a informat-o pe mamă, aflată peste hotare. Ulterior, minora, însoțită de o rudă, s-a prezentat la poliție și a sesizat cazul", menţionează Procuratura Generală.
Potrivit informaţiilor, bărbatul nu și-a recunoscut vina, susținând că acuzațiile sunt neîntemeiate. Instanța a dispus încasarea din contul inculpatului, în beneficiul părții vătămate a sumei de 127 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, biologic și cheltuieli de asistență juridică.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ