"A fost omul cel mai potrivit pentru a conduce Guvernul": Maia Sandu, mesaj după plecarea lui Dorin Recean

13 octombrie 2025, 12:04

Președintele Maia Sandu i-a transmis un mesaj de apreciere premierului Dorin Recean, după ce acesta a anunțat că își încheie mandatul de prim-ministru și renunță, de asemenea, la mandatul de deputat în viitorul Parlament. Sandu a subliniat că Recean a fost "omul cel mai potrivit" pentru a conduce Guvernul în această perioadă dificilă și că a contribuit la consolidarea democrației, protejarea instituțiilor statului și avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană.

mpreună cu echipa a contribuit semnificativ la consolidarea rezilienței instituțiilor statului și protejarea democrației, la avansarea procesului de aderare la UE, la asigurarea securității energetice și la realizarea mai multor programe importante de dezvoltare a țării. Am încredere că vei fi alături când țara va avea nevoie", a menţionat şeful statului.

Precizăm că, prim-ministrul Dorin Recean a făcut public anunțul despre plecarea sa luni, 13 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Recean a precizat că mandatul său se încheie odată cu expirarea actualului Guvern și că următorul executiv trebuie să se concentreze pe creșterea economică a țării. De asemenea, el a anunțat că va renunța și la mandatul de deputat, urmând să-și continue parcursul profesional în afara politicii.

 

Guvernul condus de Dorin Recean a fost învestit în funcție pe 10 februarie 2023, după demisia executivului condus de Natalia Gavrilița. Înainte de a deveni premier, Recean a deținut funcțiile de consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate și ministru de Interne în Guvernul Filat.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo