Judecătoria Soroca a condamnat o femeie din Soroca la 135 de ore de muncă în folosul comunității, după ce aceasta a găsit un card bancar și a cheltuit banii, în loc să îl ducă la bancă sau la poliție.
Potrivit Observatorul.md, cazul a avut loc în octombrie, iar femeia venise în Soroca pentru a-și conduce bunica pe ultimul drum. Împreună cu fiul ei se afla în parcul “Grigore Vieru”, când copilul i-a arătat că găsise un card bancar.
”Fiul meu a cumpărat ciocolate, iar apoi mi-a adus cardul. Aveam nevoie de multe pentru înmormântare, așa că l-am folosit”, a mărturisit femeia în fața instanței.
În doar câteva ore, cardul a fost golit. Cumpărăturile la câteva magazine din oraș au costat 5214 lei, în timp ce proprietara cardului nu știa încă despre pierderea lui.
Seara, păgubita a primit un mesaj de la un magazin online: ”Pentru achiziția dumneavoastră, introduceți codul din SMS.” Surprinsă, femeia a verificat imediat portofelul și a descoperit că lipsește cardul. Victima a alertat banca și poliția.
Vinovata și-a recunoscut faptele și a declarat că regretă profund cele întâmplate.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ