A murit Osamu Suzuki, directorul gigantului auto japonez care îi poartă numele

28 decembrie 2024, 13:41

Osamu Suzuki, fostul șef al Suzuki Motor, care a contribuit la transformarea producătorului japonez de mini-vehicule într-o companie de nivel global, a murit la 94 de ani. Compania a declarat că Suzuki a murit miercuri de limfom malign.

Osamu Suzuki a devenit CEO al Suzuki în 1978 și conducea compania atunci când aceasta a devenit primul producător auto japonez care a început să producă mașini și în India, unde acestea s-au dovedit extrem de populare, relatează Protv.ro cu referire la AP.

Născut pe 30 ianuarie 1930 sub numele de Osamu Matsuda, Suzuki a lucrat în domeniul bancar după ce a absolvit Facultatea de Drept a Universității Chuo din Tokyo.

S-a alăturat Suzuki Motor, cu sediul în orașul Hamamatsu din centrul Japoniei, în 1958, când s-a căsătorit cu o fiică a președintelui de atunci al companiei, Shunzo Suzuki, care făcea parte din familia fondatoare a companiei. Așa cum se obișnuiește uneori în astfel de situații, Matsuda a adoptat numele de familie al soției sale.

Sub conducerea lui Suzuki, vânzările companiei au crescut de peste zece ori până la 3 trilioane de yeni, echivalentul a 19 miliarde de dolari în anii 2000.

Suzuki a renunțat la funcția de președinte la vârsta de 85 de ani în 2015, predând postul fiului său, Toshihiro Suzuki. El a servit ca consilier al companiei după ce a demisionat din funcția de președinte în 2021.

Abonează-te la canalul nostrud e TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo