A vrut să-și omoare soția. Bărbatul care și-a stropit soția și fiica cu acid, trimis pe banca acuzaților

15 mai 2024, 11:12
acid

Bărbatul de 56 de ani, acuzat de tentativă de omor, după ce și-a stropit soția și fiica cu acid, a fost trimis pe banca acuzaților. Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Botanica, a finalizat urmărirea penală cu privire la acest caz și a expediat dosarul în instanța de judecată.

Amintim că totul s-a întâmplat la sfârşitul lunii februarie, într-un apartament din sectorul Botanica al Capitalei. Femeia, de 36 de ani, a fost stropită cu acid de către soţ. Totul a avut loc sub ochii îngroziţi ai fiicei de doar 7 ani, care s-a ales şi ea cu arsuri pe faţă.

Potrivit procurorilor, victimei i-au fost cauzate arsuri chimice ale feței, gâtului, ochiului stâng, cavității bucale, membrului superior drept și altor părți ale corpului, arsuri ale căilor respiratorii și alte leziuni, care au fost apreciate, conform raportului de expertiză medico-legală, drept vătămări corporale medii. Copilei, în vârstă de 6 ani, i-au fost cauzate arsuri, care au fost apreciate drept vătămări corporale ușoare.

Învinuitul și-a recunoscut vina. Acesta se află în arest preventiv. Bărbatul riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.

Citește și: CALVARUL femeii care a fost stropită cu acid de soț, sub ochii îngroziţi ai fiicei de 7 ani. MESAJUL TULBURĂTOR pe care îl primise și MOMENTELE ȘOCANTE care au urmat

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo