Două persoane au ajuns la spital, în urma unui accident grav care s-a produs noaptea trecută pe strada Tighina, intersecție cu București din sectorul centru al Capitalei. O mașină a poliției s-a lovit violent cu un Lexus.
Potrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, mașina poliției era condusă de un șofer de 27 de ani, iar în timpul deplasării era cu girofarul conectat. La volanul automobilului, model Lexus, la fel se afla un șofer de 27 de ani.
În urma impactului, conducătorul și pasagerul din automobilul poliției au fost transportați la spital. Ambele vehicule au fost avariate grav.
Poliția a inițiat o anchetă în cadrul căreia urmează a fi stabilite toate circumstanțele și care dintre șoferi se face vinovat de comiterea accidentului rutier, cu atragerea la răspundere conform legislației.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.