
Şapte persoane au murit, marţi, într-un accident în judeţul Timiş, România. Un microbuz care venea din Grecia și se deplasa spre Franța, având la bord zece persoane, a intrat într-o depășire, pe DN6 - E70, aproape de localitatea Lugojelul, la intrarea pe centura Lugoj, iar la încercarea de a reintra pe banda sa a acroșat o cisternă, apoi a fost proiectat pe sensul opus, unde s-a ciocnit de un TIR, notează Digi24.
La locul accidentului au fost trimise de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două echipaje SMURD, precum și un ATPVM – Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple.
Toţi cetăţenii erau greci, iar şoferul microbuzului se numără printre morți. Trei oameni sunt răniți, unul în stare foarte gravă, și au fost duși la spitalul din Lugoj. Persoanele care se aflau în microbuz erau suporteri ai echipei de fotbal PAOK Salonic, antrenată de românul Răzvan Lucescu, și se îndreptau spre Franța, pentru meciul de Europa League cu echipa Olympique Lyon.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











