
Șapte copii, cu vârste între 3 și 12 ani au fost răniți în urma prăbușirii unui carusel din localitatea Costești. Accidentul s-a produs în seara de duminică, 10 august, din cauza supraîncărcării aparatului de joacă, care a depășit greutatea maxim admisă.
Potrivit, Centrului Naţional pentru Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească, la ora 21:46, a fost solicitată intervenția ambulanței pentru a acorda primul ajutor victimelor. La fața locului a fost direcționată, în regim de urgență, prima echipă PAMU Costești, care a inițiat trierea pacienților. Având în vedere gravitatea situației și numărul de victime, a fost solicitată suplimentar o echipă de asistență medicală urgentă din cadrul SAMU Ialoveni. Medicii de pe ambulanță au acordat ajutor medical la etapa de prespital copiilor.