
La data de 2 iunie, în jurul orei 09:10, poliția din Edineț a fost alertată în legătură cu producerea unui accident rutier la ieșirea din localitatea Cupcini, cu implicarea a două mijloace de transport.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că un bărbat de 37 de ani, originar din raionul Dondușeni, aflat la volanul unui automobil de marca Volkswagen, care circula pe traseul M5 în direcția orașului Cupcini, ar fi pierdut controlul volanului și a tamponat din spate un tractor. Vehiculul agricol era condus regulamentar de un bărbat de 57 de ani, locuitor al raionului Edineț.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a fost transportat la Spitalul Raional Edineț pentru îngrijiri medicale. Testul alcoolscopic a relevat că acesta se afla în stare avansată de ebrietate, având o concentrație de 1,55 mg/l de alcool în aerul expirat.
Poliția investighează în continuare circumstanțele producerii accidentului.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ