
Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS),Adela Răileanu, îl acuză pe ministrul Educației, Dan Perciun, de neglijență și lipsă de transparență în cazul controverselor legate de manualul de istorie pentru clasa a XII-a. Potrivit acesteia, ministrul ar fi minimizat gravitatea observațiilor primite din partea unor instituții internaționale importante, fără a prezenta publicului documentele oficiale.
Răileanu afirmă că deși ministrul Perciun a declarat public că observațiile „nu sunt lucruri dramatice care ar justifica retragerea” manualului, acesta nu a făcut publice avizele sau criticile primite, inclusiv cele din partea Institutului Elie Wiesel (România),Memorialului Victimelor Holocaustului Yad Vashem (Israel) și Comunității Evreiești din Republica Moldova.
Într-o postare publică, deputata a prezentat un document provenit de la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, în care se afirmă că manualul:
Omite caracterul genocidar al guvernării Antonescu;
Mistifică și edulcorează natura rasistă și antisemită a regimului;
Conține citări inadecvate, denaturări și falsificări ale realității istorice.
„Este greu de înțeles de ce actualul regim încearcă să ‘corecteze’ memoria victimelor Holocaustului prin ediții de manuale școlare”, a comentat Răileanu, adăugând că ministerul are obligația să publice integral toate observațiile și avizele primite, pentru ca istoricii, cercetătorii și opinia publică să poată evalua corect situația.
Deputata a promis că va publica mai multe fragmente semnalate de Institutul Elie Wiesel, pe care, spune ea, guvernarea le ascunde de public.
Ministerul Educației nu a comentat deocamdată acuzațiile.
Anterior, ministrul Educației Dan Perciun a declarat că „din perspectiva eminenților istorici de la noi din țară, nu există probleme în manual”.
„Deci, avizele pe care le-am primit sunt toate pozitive. Bineînțeles, cu anumite recomandări, cu anumite sugestii pentru îmbunătățire”, a menționat el.
Ministrul a mai spus că „avizul de la „Yad Vashem” este mai critic” și că „sunt mai multe sugestii acolo”.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ