
Administratorul unui hostel din Capitală a fost condamnat la 15 ani de închisoare, după ce, în 2019, a exploatat sexual o adolescentă din Cantemir timp de 40 de zile. În același dosar, un alt bărbat a primit tot 15 ani de detenție, iar o femeie a fost condamnată la 13 ani de închisoare.
Potrivit anchetei, victima, o adolescentă de 16 ani aflată în conflict cu familia, a venit la Chișinău și, pentru că nu avea loc de trai, printr-o cunoștință comună, a ajuns în apartamentele femeii condamnate, care fusese cercetată anterior pentru infracțiuni precum păstrarea de droguri, furt și înșelăciune. Inițial găzduită gratuit, adolescentei i s-a cerut ulterior să plătească chiria, fiind astfel constrânsă, în baza unor anunţuri publicate pe platforma "999", să presteze servicii sexuale. Copila era drogată și impusă să consume alcool.
În schema de exploatare erau implicați doi bărbați: unul, în vârstă de 28 de ani, care transporta victima și asigura contactul cu clienții, și administratorul hostelului, în vârstă de 39 de ani, care furniza majoritatea clienților. Adolescenta presta între 1 și 7 servicii pe zi, iar veniturile erau predate femeii condamnate.
Schema a fost descoperită după aproximativ 40 de zile, când un client a refuzat serviciile, observând vârsta și starea victimei, și a alertat autoritățile. Cei trei suspecți au fost reținuți în 2019, iar victima a fost plasată într-un centru de protecție, unde a beneficiat de asistență medicală și psihologică.
Instanța a stabilit ca, pe lângă pedepsele cu închisoarea, condamnații să plătească victimei 25.000 de lei drept prejudiciu moral și să nu activeze în domenii legate de copii timp de trei ani după eliberare. Până la rămânerea definitivă a sentinței, cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ










