Magistratul Victoria Sanduţa le-a reproşat membrilor Consiliului Superior al Magistraturii că " are motive rezonabile să nu aibă încredere în aceştia". S-a întâmplat în timpul şedinţei Consiliului de luni, 1 iulie, atunci când Sanduţa era auditată în contextul cererii de numire în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă. Magistratul i-a mai acuzat pe reprezentanţii CSM că aceştia ar fi fost "numiţi în funcţii în mod vicios şi că nu ar fi vrut să semneze declaraţia cu privire la independenţa sistemului judecătoresc."
" Aceste motive sunt legate de mai multe aspecte. În primul rând, de modul în care au fost aleşi membrii CSM şi asta ţine de discursul şi declaraţia mea de la Adunarea Generală a Judecătorilor, în legătură cu faptul că nu au fost aşteptata soluţiile de contestaţii ale celorlalţi contracandidaţi şi consider că aceste alegeri au fost viciate. Al doilea motiv este legat, iarăşi, de declaraţia cu privire la independenţa sistemului judecătoresc. În special, a membrilor care au votat împotriva unei declaraţii de independenţă, motive pentu care nu a fost clar. Al treilea motiv este personal, faţă de preşedintele interimar al CSM, domnul Sergiu Caraman, care, la fel la Adunarea Generală a Judecătorilor a spus că :" votul celor care trebuie să fie în sală, dar nu sunt, se consideră vot împotrivă. Consider că mă afectează această judecată. " a afirmat magistratul.
În cadrul audierilor, Victoria Sanduţa a fost întrebată de către preşedintele interimar al CSM, Sergiu Caraman, despre activitatea pe care a avut-o în toată această perioadă:
"-M-am rugat pentru sănătatea celor care mi-au făcut rău. Nu aveam atribuţii legale pe care le puteam exercita.
-Vă întreb pentru că mai multi colegii spuneau că au contribuit la activitatea arhivei, la întocmirea unor proiecte de lege, mai multor note, regulamente, procese de instanţe judecătoreşti, care, în lumina anumitor circumstanţe s-au considerat a fi utili şi buni pentru a îmbunătăţi activitatea instanţei. Trebuia cumva, ceva să fac în aceşti doi ani până când CSM să îşi exerciteze atribuţiile legale."
-Da, am făcut şi eu asemenea activităţi, benevol, când a trebuit am şi măturat în faţa instanţei... " a mai adăugat Sanduţa în faţa membrilor CSM.
Victoria Sanduţa a absolvit dreptul în anul 2009, ia ulterior a făcut masteratul şi doctoratul, obţinând licenţa de avocat. De zece ani, magistratrul activează şi ca lector universita.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ