Deputatul Adrian Albu a fost depistat de ANI cu o avere nejustificată de peste 890 de mii de lei

04 decembrie 2025, 14:24

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a demarat o procedură de control în privința deputatului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM),Adrian Albu, precum și a membrilor familiei sale, după ce a constatat o avere cu caracter nejustificat în valoare de 892.985 de lei. Diferența substanțială a fost identificată între averea dobândită, veniturile declarate și cheltuielile realizate în perioada anilor 2019–2023.

"Inspectorul de integritate va transmite cauza în instanța de judecată spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate în mărimea diferenței substanțiale constatate.

De asemenea, prin Actul de constatare, în privința persoanei supuse controlului s-a dispus încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu în condițiile legislației în vigoare.

După rămânerea definitivă a Actului de constatare, persoana supusă controlului va fi decăzută din dreptul de a exercita orice funcție menționată la art. 3 alin. (1) din Legea 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, pentru o perioadă de 3 ani, fiind înscrisă în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa funcții prevăzute de această lege. Persoana vizată are dreptul de a contesta actul de constatare, care la moment nu este definitiv", menţionează ANI.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo