
Agenția de Mediu prelungește autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică Moldovenească (MMZ) de la Râbnița pentru încă un an. Decizie este necesarǎ pentru a le oferi timp operatorilor economici pentru a se conforma cerințelor stipulate în legislației, argumenteazǎ instituția, într-un comunicat.
Potrivit Agenției de Mediu, autorizația a fost prelungită „din oficiu”, în conformitate cu Legea privind emisiile industriale nr. 227/2022, care permite extinderea automată a documentelor ce expiră în mai puțin de doi ani de la intrarea în vigoare a noii legislații. Aceasta va fi valabilă până pe 20 octombrie 2026.
„Agenția de Mediu reiterează că prelungirea autorizației nu reprezintă o nouă autorizare, iar operatorul este obligat să monitorizeze emisiile, gestionarea deșeurilor și calitatea apelor uzate, raportând periodic autorității. Agenția va continua monitorizarea respectării legislației, iar în cazul depistării abaterilor, va interveni pentru tragerea la răspundere și asigurarea protecției mediului și a sănătății populației”, a dat asigurări instituția.
Datele laboratorului de referință al Agenției de Mediu aratǎ cǎ în ultimele 24 de ore nu au fost înregistrate depășiri ale valorilor-limită ale concentrațiilor de poluanți în aer.
Uzina Metalurgică Moldovenească este una dintre cele mai mari întreprinderi industriale din regiunea transnistreană.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ