Exercițiul NATO Ramstein Legacy24m desfășurat între 3 și 14 iunie, în poligonul Capu Midia din Constanța, s-a încheiat cu certificarea pregătirii pentru misiune a unui nou sistem de apărare cu rachete PATRIOT, a transmis Ambasada Statelor Unite la București.
În urma exercițiului care a inclus structuri de apărare aeriană și antirachetă și peste 1.300 de militari români și aliați, al doilea sistem de rachete PATRIOT din România a fost declarat „gata pentru îndeplinirea unei misiuni” sau „mission capable”, a transmis și Ministerului Apărării. La exercițiu au luat parte, alături de militarii români, forțe din Cehia, Franța, Germania, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia, Turcia și Ungaria.
Acest exercițiu vine după ce, în noiembrie 2023, a avut loc primul exercițiu tactic de apărare aeriană cu sisteme PATRIOT din România.