
UPDATE Comisia Electorală Centrală anunţă că la închiderea celor trei secții de votare în comuna Boldurești, dreptul la vot a fost exercitat, în total, de către 691 de alegători sau 23,84%.
Comisia Electorală precizează că în scurt timp va recepționa procesele verbale de totalizare a rezultatelor.
Ştirea iniţială. Locuitorii comunei Boldurești din raionul Nisporeni au fost așteptați astăzi, 20 iulie 2025, la urne pentru a-și alege primarul.
În cursa electorală pentru alegerile de primar a rămas un singur candidat la funcția de primar, Sergiu Bulicanu. Pe 18 iulie curent, Comisia Electorală Centrală a anulat înregistrarea concurentului electoral, Nicanor Ciochină, candidat independent la funcția de primar al comunei și a declarat nule rezultatele turului doi al scrutinului organizat pe 1 iunie. În buletinele de vot pentru scrutinul de astăzi, în dreptul candidatului a cărui înregistrare a fost anulată, a fost aplicată ștampila cu mențiunea „Retras”.
Până la ora 18:00, în comuna Boldurești, dreptul la vot a fost exercitat de către 577 de alegători ceea ce reprezintă o rată de 19,91 la sută din numărul celor incluși pe listele electorale.
Secţiile de votare s-au închis la ora 21:00.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ