
A fost desfășurare de forțe, vineri seara, la Complexul Memorial „Eternitate” , dar și la un centru comercial de pe strada Dokuceaev din Chișinău, după o amenințare cu bombă.
Alertele s-au dovedit false. Geniștii au verificat ambele locații și nu au identificat obiecte explozive sau elemente care să pună în pericol siguranța cetățenilor
La moment, polițiştii examinează mai multe ipoteze, inclusiv că ar fi vorba despre o înscenare menită să creeze panică și să perturbe activitatea organelor de ordine.
Cazurile sunt documentate de oamenii legii, iar persoanele responsabile urmează să fie identificate și pedepsite.
Conform legislației în vigoare, persoana care a făcut apeluri false riscă o amendă de până la 42,5 mii de lei, muncă în folosul comunității sau chiar închisoare de până la doi ani.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ