Alertă în Regatul Unit şi Irlanda din cauza vremii severe. Zeci de mii de gospodării fără electricitate, inundaţii şi drumuri închise

23 noiembrie 2024, 17:02

Furtuna Bert a pus în alertă autorităţile din Regatul Unit şi Irlanda din cauza ploilor abundente, vântului şi căderilor de zăpadă aduse de furtuna, transmite Agerpres cu referire la AFP.

În Irlanda, cel puţin 60.000 de gospodării şi companii au rămas fără electricitate, mai ales în vestul ţării, ca urmare a rafalelor de vânt puternice care s-au intensificat în cursul nopţii. Autorităţile au ridicat alerta roşie pe care o instituiseră pentru zone din comitatele Galway şi Cork, în vestul ţării, dar menţin codurile galben şi portocaliu în cea mai mare parte a ţării.

Au fost de asemenea semnalate inundaţii şi închideri de drumuri în comitatele Monaghan, Louth şi Sligo. 

Între timp, în Marea Britanie, Scoţia şi nordul Angliei sunt în alertă din cauza zăpezii, îngheţului şi vântului puternic, fenomene care vor îngreuna foarte mult traficul rutier. Autorităţile avertizează asupra riscului de întreruperi în furnizarea electricităţii în acele zone şi perturbării traficului feroviar, cu întârzieri şi anulări ale trenurilor.

În unele zone ale Regatului Unit stratul de zăpadă a ajuns până la 13 centimetri, iar până acum au fost emise 39 de alerte privind riscul de inundaţii.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo