
Un microbuz a căzut în Dunăre, luni după-amiază, după ce s-a ciocnit cu un alt autovehicul, pe DN6, pe un viaduct din judeţul Mehedinţi. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, notează Hotnews.
"La acest moment, nu avem o confirmare a numărului de persoane din microbuz. Este posibil, conform unor informații primite recent, să fie doar șoferul, sau șoferul și încă o persoană, dar nu avem această confirmare, motiv pentru care noi tratăm situația ca și cum avem mult mai multe persoane sub apă.
La acest moment, forțele au fost mobilizate la nivelul județului Mehedinți, vin din Craiova scanfandrii și o macara, iar din județul Caraș, de la Reșița, vin un număr de scafandri pe calea aerului. Și am solicitat o dronă subacvatică de căutare din partea Salvamontului Gorj, care este pe drum.
Așteptăm prima echipă de scafandri. Trebuie să se înțeleagă următorul aspect: un scafandru singur nu poate să coboare. Conform ultimelor reglementări, și după care funcționăm, este nevoie de patru scafandri ca să se poată face o scufundare și să intre cel puțin doi sub apă.
Despre șoferul din autoturism, știu că a fost dus la spital. Despre cine era în microbuz nu avem acum nicio informație. Din păcate, pentru cineva care a stat atâta sub apă, nu cred că există o șansă de salvare", a declarat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a relatat, într-o intervenție la Digi24, care sunt informațiile cunoscute la acest moment cu privire la accident:
"Situația este în dinamică. Informațiile pe care le avem până la acest moment: în urma unui accident între un microbuz și un alt autoturism, microbuzul a ricoșat și a căzut în apa Dunării.
La acest moment nu este vizibil deloc microbuzul. Nu avem informații despre numărul persoanelor.
Sunt sosite forțele acolo, dar este nevoie de o echipă completă de scafandri. Sunt mobilizați scafandrii de la Craiova și de la Caraș.
Însă, pentru a merge mai repede pentru Caraș, un elicopter SMURD care a fost la Drobeta pentru a prelua o pacientă, s-a anulat misiunea, fiind un alt elicopter pe drum pentru ea, și a fost trimis înapoi elicopterul SMURD fără echipă medicală la Reșița pentru a prelua scafandrii, să îi ducă cât mai repede la fața locului. Medicii care erau pe elicopter au fost preluați și ei de o mașină și duși la fața locului.
Având în vedere caracteristica apelor din Dunăre – sunt tulburi, vizibilitate foarte redusă…așa că așteptăm să vedem când vor ajunge scafandrii care va fi situația și evaluarea lor.
Din momentul în care a fost anunțat accidentul, deja au trecut cel puțin 20 de minute până când am aflat noi aici. Și aceasta este problema, pentru că sub apă șansa de supraviețuire este clar scăzută după doar câteva minute.
Nu știm încă numărul persoanelor din microbuz. Nu am informații despre ce fel de microbuz e, cu câte locuri.
Toate echipele sunt mobilizate, pompierii sunt la fața locului, sunt echipaje, dar e nevoie să coboare scafandrii în apă.".
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ