" Este necesar de declarat starea de urgență în agricultură, care ar permite stabilizarea măcar un pic a situației la fermierii micro, mici și mijlocii și salvarea lor de faliment", afirmă reprezentantul Asociaţiei "Forţa Fermierilor", Alexandr Slusari. Potrivit acestuia, ţara noastră se confruntă cu secetă cruntă al treilea an consecutiv, lucru care pune în extremă dificultate activitatea tuturor agricultorilor din Moldova.
" În același timp e nevoie ca ministerul agriculturii să renunțe la proiecte utopice gen camerele agricole și cooperare imediată a fermierilor lipiți pământului și urgent de convocat la nivelul guvernului o întălnire de căteva zile a autorităților cu asociațiile agricultorilor, reprezentanții științei și partenerii externi în vederea regândirii cardinale a strategiei de dezvoltare a sectorului agroalimentar. Fiecare zi de întărziere se apropie catastrofa pentru agricultorii din zonele rurale!" a mai menţionat fostul vicepreşedinte al Parlamentului.
Precizăm că Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru perioada 12 iulie - 17 iulie cod portocaliu şi cod roşu de caniculă pe întreg teritoriul ţării. De asemenea, în data de 15 iulie a fost emis şi cod galben de pericol de incendii.
Abonează-te la canalul nost
ru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ