Amalgamarea voluntară în raioanele Leova și Fălești

18 iunie 2025, 12:56
MyCollages (4)

Două grupuri de unități administrativ-teritoriale din Republica Moldova au aprobat decizii privind amalgamarea voluntară. Primul grup este constituit din orașul Leova și satele Sîrma, Tochile-Răducani și Sărata-Răzeși, iar al doilea grup include satul Călinești, comuna Chetriș și satul Hîncești, din raionul Fălești. Modificarea organizării administrativ-teritoriale a Republicii Moldova a fost aprobată de Executiv.

"Amalgamarea acestor primării va aduce mai multe investiții directe în infrastructură locală - sisteme de aprovizionare cu apă, drumuri, canalizare, salubrizare și va spori accesul la fonduri naționale și europene pentru proiecte concrete. De asemenea, oamenii vor accesa mai ușor serviciile publice, prin centre unice de prestare a serviciilor în fiecare localitate. Noile primării vor primi atât sprijin unic, cât și asistență anuală până în anul 2030, pentru o tranziție eficientă la noua formă de organizare administrativă", transmite Guvernul.

Amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, de nivelul I, sprijinită de stat cu un fond special, avansează la nivel național, în condițiile în care 34 de primării din cele 898 existente au demarat deja procedura de amalgamare voluntară.

Amalgamarea voluntară este procesul prin care două sau mai multe localități de nivelul întâi, în baza deciziilor consiliilor locale, se unesc pentru a forma o singură entitate administrativă mai mare, cu scopul de a crește eficiența și transparența guvernării locale, precum și de a îmbunătăți furnizarea serviciilor publice și calitatea vieții locuitorilor.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo