Ambasada SUA la Chișinău, mesaj de felicitare pentru Maia Sandu: „SUA vor continua să fie un partener de încredere pentru Republica Moldova”

24 decembrie 2024, 19:44
Ambasada SUA

Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova a felicitat-o astăzi pe Maia Sandu cu ocazia învestirii în funcția de președinte al Republicii Moldova, transmite Moldpres.

Într-un mesaj publicat pe o rețea de socializare, misiunea diplomatică a remarcat că SUA vor continua să fie un partener de încredere pentru Republica Moldova.

„Îi adresăm sincere felicitări doamnei președinte Maia Sandu cu prilejul celei de-a doua inaugurări istorice. Statele Unite ale Americii vor continua să fie un partener de încredere pentru Republica Moldova în noul an și în anii ce vor urma. Așteptăm o colaborare strânsă cu administrația doamnei președinte Maia Sandu pentru a promova prioritățile noastre comune și a asigura un viitor mai democratic, mai sigur și mai prosper pentru Republica Moldova”, a subliniat ambasada SUA la Chișinău.

Maia Sandu a depus jurământul de învestire în funcția de președinte al Republicii Moldova și a intrat de astăzi în exercițiu. Ceremonia de învestire în funcție a avut loc la Palatul Republicii din Chișinău.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo