Viorel Ursu, ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii a fost prezent la evenimentul de învestire în funcţia de preşedinte al lui Donald Trump. Pe pagina sa de Facebook, oficialul moldovean a distribuit mai multe fotografii de la ceremonie şi a scris că revenirea lui Trump la Casa Albă "marchează începutul unui nou capitol, plin de speranță, determinare, aspirații comune și noi posibilități".
" Astăzi, am avut privilegiul de a participa la inaugurarea celui de-al 47-lea președinte al Statelor Unite, Donald J. Trump. Fie ca mandatul său să aducă speranță și soluții într-o lume care are nevoie de o conducere puternică.
Aceasta marchează începutul unui nou capitol, plin de speranță, determinare, aspirații comune și noi posibilități. Am încredere că sub conducerea președintelui Trump, cooperarea dintre Moldova și Statele Unite va continua să înflorească și să se extindă. Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm îndeaproape cu noua Administrație pentru a îmbunătăți relația noastră la un parteneriat strategic.
Pe măsură ce ne confruntăm cu provocările globale, rămân încrezător în relațiile internaționale mai puternice, în special între Statele Unite, Europa și lumea democratică. Împreună, prin dialog și cooperare, putem lucra pentru un viitor al prosperității, păcii și progresului comun", se mai arată în mesajul oficialului.
Viorel Ursu a fost numit în funcţia de ambasador al Republicii Moldova în SUA în luna mai, 2022, devenind primul ambasador al Moldovei care a recunoscut oficial că este homosexual:
"Pentru prima dată avem un bărbat homosexual declarat – ambasador al Republicii Moldova. Pe mine, activistă LGBT, mă bucură acest fapt, asta înseamnă că persoanele LGBT care au funcții importante degrabă nu se vor teme să-și deschidă identitatea, moldovenii vor vedea câte persoane LGBT avem printre politicienii și funcționării profesioniști și vor dispărea prejudecățile", a declarat atunci Angelica Frolov, activista LGBTQ+.
Amintim că ieri, la câteva ore după învestirea sa la Casa Albă, Trump a semnat un ordin executiv care prevede abrogarea programelor "de diversitate şi protecţie a comunităţii LGBTQ". De asemenea, potrivit documentului, guvernul federal american va recunoaşte doar două sexe, masculin şi feminin:
"Politica Statelor Unite este de a recunoaşte două sexe, masculin şi feminin. Aceste sexe nu sunt schimbătoare şi sunt întemeiate pe o realitate fundamentală şi incontestabilă", este menţionat în ordin.
De asemenea, Trump a anunţat în timpul campaniei sale electorale că va lua măsuri politice împotriva drepturilor persoanelor transgender din Statele Unite.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ