
Administraţia Națională a Drumurilor (AND) a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că drumurile din țarǎ rămân practicabile, însă partea carosabilă este umedă, pe anumite sectoare cu ghețuș sau înzăpezită. Pe parcursul nopții, s-a intervenit cu utilaje și tone de material antiderapant pentru deszăpezire pe drumurile M5, M3, R11, R5, R6, M1, R26, R2, R12, R7, R4, R9, R33, R8, G33 și G11.
Conform AND, echipajele de intervenție din cadrul unităților teritoriale S.A. „Drumuri” au acționat în această perioadă în sectoarele Rîșcani, Ocnița, Drochia, Dondușeni, Rezina, Soroca, Ialoveni, Chișinău și altele.
În procesul tehnologic au fost mobilizați 29 de muncitori cu 50 de unitǎți de utilaje speciale, fiind împrăștiate 149 de tone de sare și 27 de tone de materiale antiderapante.
Condițiile de iarnă se mențin pe traseele naționale, iar echipajele rămân mobilizate în teritoriu și continuă să acționeze pentru a menține circulația în condiții de siguranță, mai informeazǎ sursa citatǎ.
Pentru solicitări sau intervenții, șoferii pot contacta echipele de urgență la numerele de telefon: (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117, disponibile și pe Viber și WhatsApp.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











