Apelul Irinei Vlah către corpul diplomatic: Convingeți PAS să renunțe la falsificarea alegerilor

20 martie 2025, 16:14

Irina Vlah a publicat o adresare către reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova. Președintele partidului ”Inima Moldovei” le solicită să ia atitudine în apărarea alegerilor democratice din țara noastră și să convingă PAS să renunțe la falsificări.

”Deja la această etapă există suficiente indicii care ne permit să concluzionăm că alegerile parlamentare nu vor întruni minimul de condiţii pentru a fi considerate libere şi corecte. Guvernarea deţine controlul total asupra Comisiei Electorale Centrale, Curţii Constituţionale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Poliţiei Naţionale, audiovizualului public etc. – adică asupra tuturor instituţiilor care au tangenţe cu apropiatele alegeri şi care, în mod normal, nu ar trebui să se afle sub control politic.

Mai mult decât atât, guvernarea deţine controlul asupra celei mai mari părţi a presei din Republica Moldova, iar o bună parte a instituţiilor media necontrolate de putere au fost închise. Libertatea de exprimare este în mare pericol, mai ales că se întreprind tentative tot mai pronunţate de a cenzura chiar şi mediul online – această ultimă oază a libertăţii care le-a mai rămas cetăţenilor Republicii Moldova.

În paralel, puterea continuă presiunile, persecutarea şi intimidarea oponenţilor politici, a celor care au alte opinii decât PAS. Partidul pe care am onoarea să-l conduc resimte din plin aceste presiuni, care cresc tot mai mult în intensitate. Presupunem că acţiunile de intimidare din partea guvernării vor spori pe măsură ce se vor apropia alegerile.

Toate acestea arată cât de gravă este situaţia în Republica Moldova la capitolul democraţie, în general, dar şi din punctul de vedere al apropiatelor alegeri parlamentare, în particular. Este absolut evident că, dacă nu se vor întreprinde măsuri urgente, alegerile parlamentare nu vor putea fi considerate libere şi corecte. Partidul Republican „Inima Moldovei” a înaintat recent un şir de propuneri concrete, care, odată implementate, ar fi permis de creat minime condiţii ca alegerile să se desfăşoare într-un climat normal, să fie libere şi corecte. Voi aminti şi cu această ocazie de propunerile noastre:

Schimbarea actualei componenţe a Comisiei Electorale Centrale, aşa cum a recomandat încă la finele anului 2023 misiunea de observatori ai OSCE/ODIHR. În varianta ideală, conducerea CEC ar trebui să revină opoziţiei, aşa cum s-a procedat în 2005.
Schimbarea mecanismului în vigoare de desemnare a judecătorilor Curţii Constituţionale, astfel încât opoziţia să poată participa activ la numirea a cinci din cei şase noi judecători ai CC în locul celor mandatul cărora expiră în lunile următoare.
Demiterea actualei conduceri a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, cu desemnarea unei noi componenţe din care ar face parte şi reprezentanţi ai opoziţiei.

Scoaterea companiei publice „Teleradio-Moldova” de sub controlul politic al guvernării şi trecerea acesteia sub administrarea unui consiliu constituit în comun de putere şi opoziţie.

Depolitizarea organelor de forţă ale statului şi instituirea unui mecanism clar de combatere a implicării colaboratorilor acestora în procesul electoral.

Interzicerea finanţării presei de peste hotare, dat fiind faptul că, în lumina ultimelor evenimente de nivel internaţional, s-a văzut clar rolul adevărat al presei din Moldova, finanţate de peste hotare, în procesele politice ce au loc.

Instituirea unor pedepse penale dure pentru ONG-urile care se implică în politică, ceea ce nu corespunde statutului pe care ar trebui să-l aibă într-o societate cu adevărat democratică.
Din păcate, propunerile noastre au fost ignorate şi aceasta întăreşte şi mai mult convingerea că puterea nu are nici un interes ca situaţia să fie schimbată, iar în Moldova să fie organizate alegeri libere şi corecte.

Stimaţi reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Chişinău!

Dvs., desigur, conform statutului pe care-l aveţi, nu vă puteţi implica în treburile interne ale Republicii Moldova. Dar, totodată, aveţi la dispoziţie mai multe posibilităţi pentru a vă face cunoscute poziţia, punctele de vedere. Ştiind că pledaţi constant pentru democraţie, pentru stat de drept, pentru libertatea presei, pentru alegeri libere şi corecte, vin către Dvs. cu un apel: Faceţi uz de toate pârghiile pe care le aveţi la dispoziţie pentru a determina caracterul liber şi corect al următoarelor alegeri parlamentare din Republica Moldova! Guvernarea trebuie să înţeleagă că alegerile libere şi corecte sunt baza democraţiei, iar vocea Dvs. contează mult în acest sens!”, se menționează în adresarea Irinei Vlah.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo