Armata rusă a lansat noi atacuri cu drone în mai multe regiuni din Ucraina. Ce anunţă autorităţile locale

06 iulie 2025, 14:45

Armata rusă a lansat din nou atacuri cu drone asupra Ucrainei, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, informează dpa.

O "aşezare paşnică" a fost lovită în districtul Vîşhorod din regiunea Kiev, a anunţat pe Telegram duminică dimineaţa guvernatorul regional Mikola Kalaşnik.

Potrivit guvernatorului, un bărbat de 35 de ani a fost rănit. Două clădiri cu mai multe etaje, garaje şi maşini au fost avariate. Un depozit a luat foc şi mai multe locuinţe private şi anexe au suferit distrugeri, a mai informat Kalaşnik.

Câteva lovituri au fost de asemenea raportate în oraşul estic Harkov. Primarul Harkovului, Igor Terehov, a anunţat pe Telegram explozii. Potrivit guvernatorului militar Oleg Sinegubov, focul a izbucnit în mai multe districte din acest oraş. O femeie de 46 de ani şi o fetiţă au fost rănite.

Zaporojie a fost de asemenea atacată cu drone de luptă, a anunţat Ivan Fedorov, guvernatorul militar al acestei regiuni din sud-estul Ucrainei. O întreprindere privată, o fermă şi mai multe depozite au fost avariate, a precizat Fedorov pe Telegram.

În această regiune s-au declanşat câteva incendii, însă nu s-au raportat deocamdată răniţi. Incendii şi explozii provocate de drone au fost raportate şi în oraşul sudic Nikolaev (Mikolaiv).

Ucraina se apără în faţa unei invaziei la scară mare declanşată împotriva ei de Kremlin în urmă cu peste trei ani.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo