Rusia a lansat circa 90 de rachete şi 60 de drone explozive asupra Ucrainei în cursul nopţii de joi spre vineri, a anunţat preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, acesta fiind unul dintre cele mai masive atacuri ruseşti din ultimele luni care s-a soldat cu decese, relatează AFP şi Reuters, citează Agerpres.
"Au fost peste 60 de (drone explozive) Shahed şi aproape 90 de rachete de diferite tipuri", a precizat Zelenski pe reţelele sociale, prezentând "condoleanţe familiilor celor care au fost ucişi de această teroare", fără a preciza bilanţul deceselor loviturilor aeriene ruseşti.
"Lumea vede ţintele teroriştilor ruşi cât se poate de clar: centrale electrice şi linii de alimentare cu energie, un baraj hidroelectric, clădiri rezidenţiale, chiar şi un troleibuz", a scris liderul de la Kiev.
Ministrul de interne ucrainean, Igor Klimenko, a scris pe aplicaţia Telegram că cel puţin doi oameni au fost ucişi şi 14 răniţi în atacul din cursul nopţii. Potrivit lui Klimenko, trei oameni sunt daţi dispăruţi.
Totodată, forţele aeriene ucrainene au anunţat că au doborât 92 din cele 151 de rachete şi drone lansate de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de joi spre vineri.
Compania de stat Ukrhidroenergo a anunţat vineri că cel mai mare baraj din Ucraina, DniproHES de la Zaporojie, a fost ţinta unui atac aerian, dar că nu există niciun risc de fisură, în timp ce infrastructura electrică din alte regiuni a fost de asemenea lovită în atacuri, au anunţat oficiali.
"Există în prezent un incendiu la o staţie. Serviciile de urgenţă şi electricieni lucrează la faţa locului, se ocupă de consecinţele numeroaselor atacuri aeriene", a anunţat Ukrhidroenergo, care administrează reţeaua de baraje a Ucrainei.
Ministrul ucrainean al energiei, Herman Haluşcenko, a declarat că acesta a fost cel mai mare atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei din ultima vreme.
"Scopul nu este doar de a avaria, ci de a încerca din nou, la fel ca anul trecut, să provoace o defecţiune pe scară largă a sistemului energetic al ţării", a scris el pe Facebook.
În regiunea Hmelnîţkîi, un oficial local a declarat că o persoană a fost ucisă şi mai multe au fost rănite în urma unui atac rusesc care a deteriorat infrastructură critică.
Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, ocupată de trupele rusești, se află într-o situație „extrem de periculoasă" în urma atacului, a anunțat Energoatom, potrivit Kyiv Independent.
O linie electrică externă care leagă centrala de sistemul energetic al Ucrainei a fost deconectată în urma loviturilor, a precizat compania de stat ucraineană. În acest moment a mai rămas o singură conexiune la rețeaua electrică ucraineană.
„Situația este extrem de periculoasă și amenință să creeze o situație de urgență. Dacă ultima legătură cu rețeaua energetică internă este întreruptă, centrala nucleară din Zaporojie va suferi o nouă pană de curent", a declarat Petro Kotin, șeful Energoatom.