Atac înfiorător la un liceu din Statele Unite. Doi elevi şi doi profesori au murit după ce un adolescent de doar 14 ani a deschis focul în instituţie. Alţi nouă oameni au fost răniţi, însă sunt în afara oricărui pericol. Adolescentul s-a predat imediat şi urmează să fie judecat pentru crimă.
Potrivit Observatornews, teroarea s-a dezlănţuit la ora 10 dimineaţa. Zeci de ofiţeri au ajuns la Liceul Apalachee, după ce un adolescent a deschis focul. Aproape două mii de copii şi zeci de profesori s-au adăpostit în încercarea de a se apăra de ploaia de gloanţe. Doi elevi, dintre care unul în vârstă de 14 ani care suferea de autism, şi doi profesori au fost ucişi.
Speriaţi că vor ajunge următoarele victime ale atacatorului, unii dintre liceeni au trimis familiilor mesaje ca de rămas-bun.
"Eram acasă şi fratele meu mi-a dat un mesaj în care scria că mă iubeşte. Şi mă întrebam ce se întâmplă. A început să-mi spună că există un atacator şi scria pe grupul de familie, iar după a zis că l-a văzut pe atacator. Sora mea a spus că a auzit pe atac şi că totul era închis", povestește sora unor elevi.
Elevii au fost duşi, mai apoi, pe un stadion de fotbal din apropiere, iar suspectul, identificat ca fiind Colt Gray, s-a predat rapid după intervenția poliției.
"Suspectul este un tânăr de 14 ani, elev la acest liceu. A fost luat în custodia poliţiei şi va fi acuzat de crimă. Mai mult, va fi judecat ca un adult, îl vom privi ca pe un adult", a spus Chris Hosey, director biroul de investigaţii Georgia.
O colegă de clasă a atacatorului spune că tânărul a părăsit clasa la începutul orei de algebră şi, când s-a întors, a bătut la uşă pentru a fi lăsat înăuntru, dar unul dintre ceilalţi elevi a observat că avea o armă şi nu l-a lăsat să intre. Pentru moment, nu se ştie ce l-a împins pe tânăr să recurgă la gestul extrem.