
Un tânăr a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de către un coleg de-al său la Universitatea Tehnică din Chișinău. Cazul a avut loc în amiaza zilei de azi, în jurul orei 11:20, pe strada Mircești din Capitală, scrie PulsMedia.MD.
Potrivit informaţiilor, victima ar fi un cetățean al Israelului, student la facultatea de medicină veterinară, care ar fi avut un conflict cu un conațional de-al său.
În urma incidentului, ultimul l-ar fi înjunghiat pe primul cu un cuțit în regiunea abdomenului, după care ar fi urcat într-un automobi lde marca Toyota și a fugit.
Victima a fost transportată de urgență la spital fiind supusă unei intervenții chirurgicale. Acesta se află în stare gravă, dar stabilă.
De asemenea, agresorul, un tânăr în vârstă de 24 de ani, originar din Israel, a fost reținut de oamenii legii în timp ce se deplasa spre vamă, în încercarea de a părăsi țara.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ