Atac cu drone asupra regiunii Lipeţk. A fost declarată starea de urgență. O bază aeriană rusească, în flăcări

09 august 2024, 08:56
drone

O bază aeriană militară este în flăcări în regiunea rusă Lipețk, la aproape 300 de kilometri de frontiera cu Ucraina, într-o zonă lovită peste noapte de drone ucrainene, au anunțat agențiile oficiale ruse Tass și Ria Novosti, preluate de AFP.

"Un incendiu a izbucnit la un aerodrom militar din regiunea Lipețk", au scris cele două agenții, citând Ministerul regional pentru Situații de Urgență.

Patru sate au fost evacuate după ce a fost declarată starea de urgență în districtul municipal Lipețk, a spus guvernatorul regional Igor Artamonov pe aplicația de mesagerie Telegram, unele dintre acestea fiind situate în apropierea bazei aeriene.

"Rusia a evacuat vineri dimineață populația din unele părți ale regiunii Lipețk, după ce un „atac masiv” al dronelor ucrainene a provocat explozii, a întrerupt alimentarea cu energie electrică și a rănit șase persoane", a declarat Igor Artamonov, citează Hotnews.

Artamonov a adăugat că apelurile lansate pe rețelele de socializare pentru evacuarea întregului oraș fac parte dintr-o campanie de război psihologic a Ucrainei.

Ministerul Apărării de la Moscova a afirmat că forțele sale au doborât peste noapte 75 de drone ucrainene: 26 în regiunea Belgorod, 19 în regiunea Lipețk, șapte în regiunea Kursk, 5 în regiunea Briansk, patru în regiunea Voronej, una în regiunea Oryol, cinci în peninsula Crimeea și opt deasupra Mării Negre. „În plus, șapte ambarcațiuni fără pilot care se îndreptau spre peninsula Crimeea au fost distruse” pe Marea Neagră, a adăugat ministerul.

Imagini neverificate apărute pe rețelele de socializare arată un incendiu de amploare la baza aeriană, iar în clipurile video se aud deflagrații, posibil explozii secundare ale muniției depozitate acolo.

Regiunea rusă Kursk, la graniţa cu Ucraina, a fost ţinta unei incursiuni majore a armatei Kievului începând de marţi. Mai mult de o mie de soldaţi ucraineni şi zeci de vehicule blindate sunt implicate în acest atac surpriză, potrivit Statului Major rus, care a declarat că face tot posibilul pentru a-i respinge.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo