Perioada caniculară este favorabilă pentru dezvoltarea microorganismelor de alterare a produselor alimentare precum bacteriile, drojdiile și mucegaiurile.
Cele mai periculoase în acest sens sunt bacteriile patogene : E,coli, Salmonella, Listeria monocytogenes – principalele cauze ale toxiinfecțiilor alimentare, atenționează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Pentru evitarea situațiilor neplăcute pentru consumatori, ANSA vine cu o serie de recomandări:
Operatorilor din domeniul alimentar:
Alimentele ușor perisabile precum carnea, produsele din carne, lactatele, produsele de patiserie se păstrează la o temperatură mai mică de 8 grade C, (preferabil mai mică de 5 grade C);
Odată gătite sau reîncălzite corespunzător, alimentele fierbinți trebuie păstrate la temperaturi de peste 63 de grade C;
Produsele culinare, deja reci, se comercializează la o temperatură mai mică de 4 grade C.
Carnea, peștele şi legumele trebuie procesate pe sectoare diferite, iar interacțiunea dintre materia primă şi produsul finit trebuie evitată;
Nu se permite comercializarea produselor culinare și a produselor de patiserie la temperatura ambientală, direct în secția comercială sau pe suprafața vitrinelor frigorifice;
Dacă lanțul criogenic a fost întrerupt pe o perioadă mai mare de 2 ore, produsele alimentare se retrag din circuitul alimentar și nu trebuie comercializate, pentru a nu pune în pericol sănătatea consumatorilor.
Pentru consumatori:
Evitați transportarea produselor alimentare timp îndelungat după procurare și păstrați-le la temperaturi optime;
Păstrați alimentele la temperaturi sigure atât pentru servire, cât și pentru depozitare: microorganismele se pot înmulți foarte rapid dacă alimentele sunt păstrate la temperatura camerei. Un frigider setat la sub 5°C va proteja majoritatea alimentelor în termenul de consum;
Nu lăsați alimentele gătite la temperatura camerei mai mult de 2 ore;
Păstrați alimentele gătite fierbinți (mai mult de 63°C) înainte de servire;
Evitați decongelarea alimentelor la temperatura camerei (se recomandă decongelarea la frigider).
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ