Autorităţile municipale anunţă că în perioada 9 -10 octombrie, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din Capitală. Măsurile vor fi întreprinse în contextul vizitei preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
" Astfel, pe data de 09 octombrie 2024, în intervalul orelor 08:00-22:00 și pe 10 octombrie 2024, în intervalul orelor 08:00-18:00, va fi închis temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din municipiul Chișinău, din centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău, inclusiv desfășurarea manifestărilor în masă, lucrărilor de reparație a drumurilor/a rețelelor electrice/termice, apeduct/canalizare și tăiere a arborilor, în perimetrul străzilor pe unde se va deplasa coloana oficială. Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere", mai anunţă primăria.
Abonează-te la canalul nostrude TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ