Autorităţile de la Chişinău solicită Tiraspolului să nu se implice în procesul electoral

11 octombrie 2024, 13:14
biroul-politici-de-reintegrare-alarmele-cu-bomba-in-mai-multe-scoli-din-stanga-nistrului-sunt-false

Biroul politici de reintegrare solicită Tiraspolului să nu se împlice în procesul electoral şi să nu osbtrucţioneze alegerile prezidenţiale şi refrendumul din 20 octombrie. Reacţie vine după ce regimul separatist din stânga Nistrului a condamnat decizia Chişinăului de a desfășura plebiscitul constituțional fără a le oferi această posibilitate și locuitorilor din raioanele de est şi au anunţat că ar putea organiza și ei un referendum pe această temă. 

" Toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de locul de trai, sunt așteptați la scrutinul electoral prezidențial și referendumul din 20 octombrie. Pentru concetățenii noștri din raionale de est vor fi deschise 30 de secții de votare aflate în perimetrul Zonei de Securitate, în localități aflate sub controlul efectiv al autorităților constituționale. Deschiderea unor secții de vot în perimetrul necontrolat, acolo unde nu există nicio garanție privind siguranța procesului, nicio certitudine că nu vor fi interferențe externe ce pot prejudicia rezultatul, este contrară normelor legale.

 

Informăm, că pe parcursul ultimelor săptămâni Tiraspolul creează impedimente suplimentare pentru accesul reprezentanților partidelor politice, dar și a jurnaliștilor sau oamenilor de cultură din dreapta Nistrului pentru a evita orice interacțiune a acestora cu cetățenii Republicii Moldova din raioanele de est. Structurile nelegale de forță ale Tiraspolului verifică minuțios toate mijloacele de transport care se îndreaptă spre municipiul Bender și Stânga Nistrului pentru a împiedica difuzarea materialelor electorale ori a publicității legate de referendumul din 20 octombrie.

 

Nici chiar solicitarea Biroului politici de reintegrare de a permite în ziua desfășurării referendumului accesul reprezentaților comisiilor electorale cu urna mobilă în raioanele de est nu a fost acceptată de Tiraspol. Implicit, comentariul reprezentantului politic de la Tiraspol poate fi interpretat doar ca o acțiune manipulativă, făcută, cel mai probabil, la comanda unor forțe externe" , a mai transmis Biroul politici reintegrarea

 

CITEŞTE ŞI:  Tiraspolul condamnă Chișinăul pentru că nu le permite transnistrenilor să participe la referendumul din 20 octombrie

 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo