
Autoritǎțile ruse au interzis importul a 20,5 tone de mere din Republica Moldova. Potrivit Rosselhoznadzor, în urma controlului, s-a constatat că informațiile despre producător, indicate pe etichetele de marcaj, nu corespund datelor menționate în certificatul fitosanitar.
La granița ruso-letonă, în raionul Sebej din regiunea Pskov, un oficial al Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară din Rusia a efectuat un control fitosanitar de carantină asupra a 20,5 tone de mere proaspete cultivate în Republica Moldova, precizeazǎ sursa citatǎ.
În urma verificǎrilor, inspectorul a constatat că informațiile despre producător, menționate pe etichetele produselor, nu corespund cu cele indicate în certificatul fitosanitar.
Prin urmare, documentul a fost considerat ca neatestând conformitatea lotului importat de produse supuse carantinei cu cerințele fitosanitare impuse de carantină.
Din aceastǎ cauzǎ, importul întregului lot de mere a fost interzis în Federația Rusă.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ