
Kremlinul susţine că cu cât mai dure vor fi sancţiunile impuse Rusiei de Europa, cu atât mai dureros va fi reculul pentru propriile economii ale continentului, întrucât Rusia a devenit rezistentă la astfel de sancţiuni „ilegale”.
Întrebat despre afirmaţiile unor lideri occidentali, între care preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit cărora înăsprirea sancţiunilor ar forţa Rusia să negocieze o încheiere a războiului, Kremlinul a replicat că numai logica şi argumentele ar putea forţa Rusia să negocieze.
„Cu cât mai grav va fi pachetul de sancţiuni, pe care, repet, le considerăm ilegale, cu atât mai grav va fi reculul (...). Este o sabie cu două tăişuri”, a declarat la televiziunea de stat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. potrivit Agerpres.ro.
Peskov a mai declarat pentru corespondentul televiziunii ruse la Kremlin că nu are îndoieli că UE va impune noi sancţiuni, dar că Rusia a dezvoltat "rezistenţă" la astfel de sancţiuni.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că orice noi sancţiuni ale UE împotriva Rusiei pur şi simplu vor afecta Europa mai mult şi a dat ca exemplu faptul că economia rusă a crescut cu 4,3% în 2024, comparativ cu o creştere de 0,9% a zonei euro.
Invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022 a declanşat un val de sancţiuni occidentale împotriva Rusiei şi aceasta este de departe cea mai sancţionată economie majoră din lume.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ